Blog personal - Mihai Grigorescu | Amintiri high definition
15390
post-template-default,single,single-post,postid-15390,single-format-standard,ajax_fade,page_not_loaded,,qode-title-hidden,qode-theme-ver-9.2,wpb-js-composer js-comp-ver-4.11.2.1,vc_responsive

Amintiri high definition

Trăim vremurile high definition sau mai pe scurt şi pe intelesul tuturor “HD”. Avem televizoare HD, laptopuri HD, tablete HD, dar oare avem si amintiri HD?

De fapt ce este HD-ul acesta? Marea majoritate dintre noi ne gândim la HD ca la o anumita rezoluţie… de exemplu 1280×720, 1900×1080, dar uităm că experienţa înaltei definiţii se referă şi la sunet. Deci putem spune că este vorba de imagini şi sunet la o înaltă definiţie sau mai precis de foarte multă informaţie reprezentată din lumini şi vibraţii materiale ale corpurilor transmise pe calea undelor acustice din format digital (mai nou ) spre ochiul şi urechea noastră pentru a ne crea o stare de imersiune intr-un univers cat mai aproape de realitate.

Dacă tragem linie pană aici vom observa că cel mai bun HD este realitatea. Pană acum tehnologia nu a reuşit să creeze, să proceseze sau să transmită informaţia audio/video la nivelul realităţii… la nivelul ochiului sau urechii umane. Deci fiecare dintre noi trăieşte zilnic o experienţă de înaltă definiţie… chiar dacă nu are un gadget care să îl propulseze la specificaţiile standardului.

Închipuiţi-vă cum suna o operă de muzică clasică in mintea compozitorului… închipuiţi-vă trăirile, emoţiile şi sentimentele pe care Bach sau Mozart le încercau in momentul compunerii unei capodopere a sunetului, poate uneori frustrarea că interpreţii operelor  lor şi instrumentele la care aceştia performau nu se ridicau la înălţimea ideilor şi nu reuşeau să dea viata întregii game de armonii şi tonalităţi pe care creierul compozitorului o închipuia. E ca şi cum ai încerca acum să compari un MP3 stocat la 64 Kbps cu unul la 512 Kbps, ori să încerci să asculţi  un MP3 de 512 Kbps sau de ce nu chiar şi un fişier audio necomprimat redat de un difuzor mono al unui radio vechi.

Dar amintirile? Amintirile voastre cum sunt? Cel mai puternic computer din lume rămâne creierul uman, iar acesta este capabil să stocheze, sa proceseze şi să redea informaţia in feluri nebănuite de aceea eu cred că amintirile mele au o calitate  chiar mai bună decât HD-ul zilelor noastre.

In ultima vreme o amintire din copilărie mă înduioşează din când in când. Este vorba de glasul bunicului meu care îmi cântă un cântec pentru a adormi. Nu e un cântec de leagăn, dar e cântecul preferat al copilăriei mele, iar versurile şi amintirea bunicului meu îmi inundă sufletul cu un amalgam de emoţii, sunete şi imagini…. Tristeţe după bunicul meu care s-a stins şi bucurie pentru dragostea care mi-a purtat-o…

Amintirea aceasta depaseste cu mult standardele înaltei definiţii… aduce emoţie, puritate… Vocea bunicului meu este cea mai cală voce pe care mi-o pot imagina… este “puritatea sunetului”… Este greu de transmis prin tehnica zilelor noastre, deşi se fac progrese importante zi de zi; de exemplu Asus a reuşit să lanseze de curând o linie de laptopuri care se concentrează pe dimensiunea aceasta a sunetului şi care încearcă sa aducă atingerea sunetului mai aproape de utilizator. Este vorba de modelele Asus N55 si Asus N75 care pentru prima dată aduc sunetul la nivelul la care ar trebui sa fie intr-un laptop HD.

Mi-aş dori să găsesc undeva înregistrat cântecelul bunicului meu şi sa-l ascult pe unul din aceste laptopuri… aşezat in pat… seara înainte de culcare. Poate aşa aş putea da înapoi măcar pentru câteva minute timpul… Poate aşa aş putea retrăi măcar o frântura din frumoasa copilărie pe care bunicul mi-a oferit-o.

Cred că am devenit foarte melancolic acum…