Blog personal - Mihai Grigorescu | Aripi de puf
15658
post-template-default,single,single-post,postid-15658,single-format-standard,ajax_fade,page_not_loaded,,qode-title-hidden,qode-theme-ver-9.2,wpb-js-composer js-comp-ver-4.11.2.1,vc_responsive

Aripi de puf

Sa te ridici deasupra lor. Vei fi peste o infinitate albastra, acolo unde penele de porumbei nu pot pluti. Mai sus de fumul de pe cosuri, cu mult mai departe de piscurile muntilor de biscuit. Doar peste zăpezi cernute, peste o imensitate plana unde regina gheturilor troneaza. Sa te ridici deasupra lor. Din inaltime se despart visele, din supararea lor se intuneca raiul. Miros a miere. Si -a puf de pui galbior.

Ca niste breloace de vata se agata de aripi. Se imprastie, se unesc. Fac dragoste intr-un curcubeu cand optimist, cand disperat. Peste ei nu mai e nimeni. Nu s-a gasit cineva mai usor, mai moale, mai galant. Si nici mai curajos sa fie atat de despartit de lume. Intre noi si nori e viata. Intre nori si nimeni e doar loc. Totusi, sa te ridici deasupra lor. Uscatul va fi o cutie cu jucarii.

O miniatura savurata prin ochiul incetosat al unui vapor pierdut in atmosfera. Sa te ridici deasupra lor o data in bataia vietii. Cenusa lor, fermecata in cristale e suspendata intre drepturi si pedepse. Intre a interzice si amana.

Tesuti intr-un bumbac, copti in foi de placinta, crapati de pasarile otelite. Nori pusi pe bigudiuri, unde ascutisul sabiei ramane taios din orgoliu. Nestramutati, deschid orice lacat, sfarama orice catuse.

Printre norii-pufuleti bolteste staruinta si fagaduiesc ochii aprinsi de candela cerului. La braul lui inca se roaga pamantul. Infasurat de acelasi val somptuos. Sa te ridici deasupra lor. Intemnitat doar de propria dorinta, intemeiat de evadare. Vei fi tu insuti de atatea ori. Deasupra tuturor, slava orizontului are spectacol. In premiera. Intr-un zbor. Aduna-ti fortele si ridica-te!