Blog personal - Mihai Grigorescu | Cablurile deocheate si schimbarea la fata
15551
post-template-default,single,single-post,postid-15551,single-format-standard,ajax_fade,page_not_loaded,,qode-title-hidden,qode-theme-ver-9.2,wpb-js-composer js-comp-ver-4.11.2.1,vc_responsive

Cablurile deocheate si schimbarea la fata

Treabă puţină vara asta, reclamaţiile la fel. Multe zile Alioja a frecat ţiparu’ pe unde a apucat, mai cu o sesizare legată de un internet picat pri Pantelimon, mai cu o rezolvare dată la vrăjeală pe motiv că nu a fost nimeni în locaţie când de fapt i-a fost lene să mai sune să vadă despre ce e vorba, lucruri obijnuite. Temperatura din termometre urca teribil, zilele erau din ce în ce mai lungi şi mai obositoare, munca din ce în ce mai puţină, plictiseala le rupe frânele tuturor…Viaţă grea de cablist.

Totuşi, după incidentul cu blocul de indieni, Alioja a mai comis-o o dată, acum două săptămâni.

Vineri, ora 14:00. Sfârşit de tură pentru Alioja, care mai avea o oră şi intra în uichend. Lucrătorul brav îşi odihnea capul de peretele din casierie stând pe un scaun jegos şi vechi, legănându-şi pletele despărţite de vestita cărare ce le brăzda prin mijloc. Îmbrăcat cu pantaloni de trening şi tricou, Alioja nu mai putea suporta căldura, apele curgând pe el în cascade. Şi-ar fi dorit atât demult să fie deja acasă, cu ventilatorul suflându-i în faţa lată (avea şi aer condiţionat dar era alergic la curent, după spusele lui), un pahar de vin roşu în faţă şi nişte peşte afumat de mânuţele lui la casa de la ţară în farfurie.

Atmosfera din jurul său exprima ceea ce simţea înăuntru: plictiseală totală, nimeni nu intra sau ieşea, în oficiul mic nu erau decât vreo 2 clienţi ce plăteau la doamnele îmbrăcate cu cămăşi albe tot felul de oferte. Dintr-o dată însă îi sună telefonul. Alioja răspunde sictirit, înjurând printre dinţi că nu a putut să iasă din tură fără să mai aibă sesizări. I se dă o adresă, el o notează. Cică unui abonat dintr-un bloc de pe zona Mihai Bravu nu îi mergea cablul TV şi nici internetul. Notează adresa exactă,un bloc relativ liniştit, fără probleme din câte ştia, pune jos capsatorul cu care se juca de câteva minute şi pleacă.

Ajuns acasă la abonat, dornic să termine cât mai repede pentru a se îndrepta către sediu pentru a schimba tura, Alioja a intrat direct în pâine, punând întrebări şi fiind gata să se apuce de treabă. Ce e frumos însă la Rds e că, asemenea multor companii mari, are tot felul de specimene de clienţi. Unii mai răbdători şi mai lăsători, alţii mai repeziţi şi mai înţepaţi. Clientul respectiv, un bărbat slab trecut bine de 35 de ani, cu ochelari de profesor pe ochi şi chelie pronunţată, se încadra în a doua categorie şi avea altă părere:

– Dar stai domnule aşa, ce mă iei ca din oală? Te grăbeşti?

Adevărul e că se cam grăbea. Dar nu putea să îi spună asta omului. Alioja a înghiţit uşor şi a respirat adânc.

– Nu…nicidecum, spune Alioja încurajându-se. Hai să vedem.

După câteva minute de verificări, lucrătorul neobosit a aflat şi problema: cablul clientului era secţionat undeva pe traseul interior, astfel că trebuia schimbat cu totul. Alioja se porneşte să îi explice.

– Undeva pe lungimea lui cablul este secţionat, astfel că va trebui să vă schimbăm tot cablul pentru a rezolva problema.
– Ok, schimbaţi-l, răspunde clientul cu o voce sictirită.
– Asta nu o fac eu, o să vorbim cu colegii de la tehnic să vină cu cablu nou şi o să…
– Poftim?? Staţi aşa domne’, stai! Cum adică cu colegii? Adică eu nu văd la televizor încă câteva ore?
– Păi ei se ocupă cu sch..
– Domnule, e de la voi problema?
– …Poftim?
– E de la voi problema sau nu?
– Problema este că aveţi cablul secţionat undeva şi nu poate şti nimeni unde. De aceea….
– Deci e de la voi sau nu măă?!?!?!?!?!???????????

În momentul în care l-a auzit pe om ţipând, Alioja s-a umplut de draci. Vena de pe tâmplă începuse să îi pulseze violent.

– Nu pot spune că e de la noi. Nu v-a tăiat nimeni…
– Şi cum îţi imaginezi tu mă că ar fi de la mine? Crezi că mi-am tăiat eu cablul singur ca să te am pe cap pe tine, care nu ştii să gândeşti cât un copil de clasa a 3-a?
– Deci vă rog frumos să nu o dăm în….
– Ce mă rogi mă frumos tu? Mă doare în cur de ce mă rogi tu! Repet, am copii la şcoală mai capabili ca tine! Cine vă angajează nu se uită şi ei la om ?

Alioja era roşu. Transpirase tot, inima îi bătea să îi sară din piept, cum nu mai simţise de mult. Ochii au început să i se înceţoşeze, vocea i se sugruma într-un acces de violenţă. Omul însă nu s-a oprit şi a umplut paharul:

– Nu pleci nicăieri până nu îmi rezolvi problema. Ai înţeles?

Alioja a tras aer în piept, uşor, apoi a lăsat calmul să îl cuprindă.

– Ok. Nici o problemă.

Alioja s-a dus la cutie, pe care a deschis-o şi în care s-a uitat preţ de câteva minute. După ce a verificat ceva numai de el ştiut pe palier si la apartamentele alaturate, s-a întors înapoi la omul pus pe scandal care îl aştepta în uşă.

– Haideţi vă rog să îmi daţi o mână de ajutor cu ceva!
– E na, cu ce anume? Nu poţi singurel?
– ….Haideţi să vă arăt.

Alioja l-a luat cu el pe abonat şi l-a dus un etaj mai sus la cutia deschisă. I-a pus un cablu în mână şi i-a spus:

– Vedeţi cablul ăsta?
– Da, a răspuns omul. Ţi se pare că sunt chior?
– Ei bine, la semnalul meu va trebui să scoateţi cablul acesta de aici, unde scrie 27 (îi arată un alt cablu, conectat într-un port din cutie) şi să îl conectaţi pe acesta pe care îl ţineţi în mână în locul lui. Ok?
– Bine mă, hai că nu sunt copil, ia-o încet şi mişcă-te mai repede.
– Nici o problemă! Ţineţi mâna pe ambele cabluri, atât pe cel conectat cât şi pe cel scos, până vă zic eu să le schimbaţi!

Alioja s-a îndepărtat vesel de cutie, lăsându-l pe om cu cablul în mână să aştepte. S-a dus înapoi un etaj mai jos, pe palierul omului, unde numai el ştie ce a trebăluit.

După 15 minute nu se mai auzea nimic, aşa că omul l-a strigat pe Alioja să vadă dacă dacă e totul gata.

Alioja însă nu era nicăieri, plecase de mult.

La nici două minute după aceea, omul se trezeşte cu unul din vecinii săi de palier urcând la cutie, un cohrabniţ de 95 de kilograme şi o ceafă cât o maşină de spălat. Văzându-l, acesta l-a luat în primire direct:

– Ce morţii mă’tii faci mă, te joci cu cablu’ meu? De ce nu-ţi faci abonament?

Omul a paralizat instant.

– P…p..poftiim?
– Ce faci la cutia asta?
– Păi domnul de la cablu m-a pus să ţin cablurile astea şi să..
– Da sigur, şi tot el ţi-a spus să mă deconectezi şi să te legi în locul meu???? Bă bulangiule!
– Stai domne’, sigur este o greşeală, sincer eu nu…
– Este pe p”#a mea! Dacă nu te fac bucăţi aici să mă duc la puşcărie!

Timp de o oră a continuat circul, timp în care omul speriat de moarte şi schimbat la faţă mai ceva decât Isus pe muntele Taborului încerca să îi explice dulapului că nu are nici o vină. Nu prea avea cum, din moment ce stătea în faţa cutiei deschise cu un cablu în mână, cu mâna cealaltă pe cablul celui din faţa sa, iar un etaj mai jos Alioja îi tăiase de la uşă cablul vecinului de 95 de kile şi îl legase la uşa lui. Pentru oricine ar fi privit, omul se făcea vinovat că fura semnal de la vecini şi tocmai ce fusese prins în flagrant.

Colegilor de la tehnic ce au venit să schimbe cablul nu le-a venit să creadă ce povestea omul. Dacă nu l-ar fi cunoscut pe Alioja probabil că nu ar fi crezut.
Cât despre abonat, el încă încerca să explice că toate s-au întâmplat fără ca el să ştie nimic şi că el nu are nici o vină. O vină însă avusese: că s-a luat cu Alioja.