Blog personal - Mihai Grigorescu | Cam ce i-ati face de l-ati prinde?
15856
post-template-default,single,single-post,postid-15856,single-format-standard,ajax_fade,page_not_loaded,,qode-title-hidden,qode-theme-ver-9.2,wpb-js-composer js-comp-ver-4.11.2.1,vc_responsive
masina zgariata

Cam ce i-ati face de l-ati prinde?

Un om simplu şi şomer, dacă asta ajuta cu ceva la sensibilizarea publicului, şi-a găsit azi dimineaţă maşina zgâriată în ultimul hal .

De fapt nu sunt zgârieturi, i-a scrijelit pur şi simplu tabla maşinii, plus farurile şi ceva geamuri. Dacă i-a fi spart parbrizul şi luneta, omul ar fi ieşit muuuult mai ieftin cu reparaţiile. Dacă ar fi avut accident, ar fi ieşit mult mai ieftin. Dacă i-ar fi căzut o bucată de bloc pe plafon, ar fi ieşit şi mai ieftin. Animalul a vrut grafitti scrijelit şi i-a ieşit de minune.

Eu m-am plâns când un retardat făcut la seringă în grajdurile colectivului şi-a vărsat nervii pe toată partea dreaptă de la maşina mea, parcată regulamentar în spatele blocului, trăgându-mi trei linii paralele, care simbolizează, în opinia lui, cei trei ani de graţie pe care îi dau până să-i fac şi eu Guernica pe capota şi pe uşile laterale.

Am cam aflat cine e, pe unde stă şi cam care-i motivul pentru care în creierul lui lichefiat şi-a imaginat o astfel de răzbunare. Tipul mai are antecedente şi cu alţi vecini: cine parchează în locul lui îşi vopseşte maşina.

Cuiva, care lucrează la Elit şi care face transport zi de zi de marfă proaspătă i-a aruncat două găleţi de motorină în dubă. Săracul om a trebuit să meargă la 2 noaptea, să-şi scoale un prieten, să-i deschidă spălătoria şi să spele duba, ca să poată merge la serviciu. N-am înţeles nici acum de ce nu i-a împrumutat secăturii două cârje de lemn şi nişte dinţi de porţelan ieftin.

Ce i-ar putea face bietul om dacă l-ar prinde? E un şomer între două vârste, n-are chef de scandal. Voi ce i-aţi face? Noi, de fapt, ce i-am face?