Blog personal - Mihai Grigorescu | Cum e sa ai rate la Raiffeisen
15859
post-template-default,single,single-post,postid-15859,single-format-standard,ajax_fade,page_not_loaded,,qode-title-hidden,qode-theme-ver-9.2,wpb-js-composer js-comp-ver-4.11.2.1,vc_responsive
card raiffeisen

Cum e sa ai rate la Raiffeisen

E criză. Toată lumea ştie şi o simte pe propria piele, chiar dacă presa şi celelalte mijloace de informare nu ne bombardau în fiecare zi că suntem în recesiune şi n-avem de gând să ne revenim.

E criză în Parlament şi-n Guvern, unde ăi de sus pregătesc injecţia letală pentru roboţeii-votanţi, jumătate retarzi, jumătate iresponsabili de propria ştampilă pe care se simt stăpâni şi hotărâtori de soarta ţării lor în cele 3 secunde de stat într-o cabină de lemn, cu perdea din cearşafuri cusute în roşu, galben şi albastru.

E criză pentru patronii din construcţii, pentru cei din avdertising, pentru cei de la magazinele de la ţară, unde iei portocala cu 20.000 de lei, e criză în barurile din Alba, la ora 8 seara, când erau ticsite de clienţi, iar acum nu mai există niciunul, e criză în fast-food-urile de pe Bulevard şi în pizzerii, unde numeri indivizii pe degetele de la o singură mână.

Judeţul nostru se ţine bine pe picioare în vârful clasamentului de şomeri din Transilvania, investiţiile în cultură au scăzut drastic, bugetele au fost tăiate, planurile şi transpiraţia celor care organizau festivaluri peste festivaluri în 2008 s-au răcit instantaneu şi s-au transformat în sloiuri de neîncredere într-un guvern care numără ouăle opoziţiei, în loc să se pună odată pe treabă.

E criză cap peste tot. Aşa ştim noi. Aşa ne-au spus. Aşa ne-au infuzat în creier. Aşa am primit. Aşa am văzut. Eu zic că nu e chiar aşa de negru dracu precum pare. Eu zic că trăim şi-o criză de mental colectiv, o criză semi-închipuită pe care ne-am injectat-o în venă şi de care ne-am temut aşa de mult, că ni s-a şi întâmplat aproape instantaneu.

De exemplu, la Raiffeisen Alba Iulia nu e criză. A, că de câte ori merg să-mi plătesc rata, banca e pustie, asta e din cauză că au scăzut creditele, da. Anul trecut şi în 2007 trebuia să împingi sarmalele cu piciorul de la uşă, ca să poţi intra să plăteşti o rată la acritura de la ghişeu. Acum intri în voie, e relaxant, toată lumea te bagă-n seamă din prima secundă. Ştiu ei de ce.

Să revin. La Raiffeisen Alba Iulia nu e criză pentru că în perioada 2006-2008, o grămadă de prostănaci (printre care şi eu) am apelat la nişte credite, mai mari sau mai mici şi-acum greşelile făcute se plătesc în sute de euro de dobânzi şi comisioane. Era prin toamna lui 2007. Am luat 2050 de euro, din care în mână n-au fost decât vreo 1800 şi ceva (comision deschidere dosar, asigurare de viaţă pe durata creditului, acoperirea unei rate infime la Domo, comision nu ştiu de care bla, bla, bla). În toamna asta, primesc un bonus de la ei: un credit mai mare decât cel făcut, din care să-l acopăr pe ăsta şi să şi rămân cu o droaie de bani. O, da. Mergem să vedem oferta la cald. Calculează monsieurul de la calculator: Păi nu prea v-ajută bonusul acesta. De ce? întreb. Ştiţi, dvs. aţi plătit până acum doar 600 de euro din credit, iar suma care v-ar rămâne ar fi de doar… 16 milioane.

Holbez nişte cepe cât planeta Jupiter: cât am plătit până acum? 600 de euro? Păi cum, domne, că am rată de 55 de euro pe lună. Cum să plătesc în doi ani (24 de luni) doar 600 de euro? Păi, ştiţi, comisioane, dobândă etc. Asta este, ne zicem şi plecăm. Au dreptate.

Săptămâna trecută mă sună o fufă de la Bucureşti: Să-mi spuneţi, vă rog, de ce întârziaţi în fiecare lună cu plata ratei? Pentru că nu este o prioritate în evantaiul meu financiar, îi zic. Să ştiţi că aveţi 57 de euro luna aceasta de plată. What? De ce 57, când plătesc 55? Pentru că aţi făcut un credit cu dobândă flexibilă, iar dobânzile au crescut, plus comisioanele pe care le datoraţi băncii.

Domniţă, nu vă e ruşine? M-am aprins. Eram în sediul DigiTV (RDS, cu care am reziliat contractul din cauza asta) din Sebeş şi începea lumea să se uite la mine. Pot să jur că atunci când am făcut creditul am făcut cu dobândă fixă, pentru că l-am făcut în euro (cu dobândă de 10%), nu în lei (unde dobânda era de 15%). Îmi amintesc foarte clar când mi-a zis doamna de la credite că singurul risc este să crească euro, de aceea dobânda este fixă. Să vă fie ruşine că în doi ani am plătit 600 de euro din credit, deşi plătesc în fiecare lună 55 de euro. A tăcut mâc. Mâc mâc. Toată lumea se uita la mine. Păi să mergeţi să plătiţi pentru a nu… Da…, o să merg când am banii pentru bancă. Până una-alta am altceva de făcut. La revedere.

Un calcul simplu dovedeşte că băncile din România, în cazul meu acest Raiffeisen, nu e în criză, ba mai mult, e într-un câştig ameţitor:

Credit iniţial – 2050 de euro

Rată lunară – 55 de euro (câteodată şi 56, luna asta am 57, că aşa a vrut fufa)

Sold 1400 şi ceva de euro.

Rezultă că am plătit în doi ani 600 de euro din credit.

Dar ia să vedem: 55 de euro lunar * 25 de luni = 1375 de euro plătiţi până acum.

Din calculele lor, eu am plătit doar 600.

1375 – 600 = 775 profit net, dublu faţă de suma plătită. Şi asta doar în primii doi ani, din 5 cât durează perioada de creditare.

Prin urmare, 775 de euro constituie dobânzile fluctuante (deşi am semnat pentru dobândă fixă în euro), comisioanele şi bla-bla-urile de la Raiffeisen.

Frumos, nu?

Şi când te gândeşti că individul ăsta zicea că România poate falimenta Austria din cauză că nu ajută biata bancă Raiffeisen!!!