Blog personal - Mihai Grigorescu | In imaginatia ta
15763
post-template-default,single,single-post,postid-15763,single-format-standard,ajax_fade,page_not_loaded,,qode-title-hidden,qode-theme-ver-9.2,wpb-js-composer js-comp-ver-4.11.2.1,vc_responsive
subestimeaza si supraestimeaza

In imaginatia ta

Oamenii se împart în 2 categorii generale, mari şi late: cei care se subestimează şi cei care se supraestimează. Cu toate astea, aceşti oameni, indiferent de categoria din care fac parte, au tendinţa să dezvolte, făţiş sau pe ascuns, o concurenţă în raport cu ceilalţi din jur.

Cei care se subestimează vor trăi în veci pururi cu ideea că toţi cei din jurul lor sunt mai buni, sentimentul de inferioritate fiind perceput ca şi când ar fi ceva firesc, ceva care lor li se cuvine. Un fel de a zice că-şi merită soarta şi că trebuie să-şi ducă crucea până la capăt. Ei sunt într-o continuă concurenţă, tind să se compare cu ceilalţi, pe care îi privesc ca pe nişte zei, iar singura diferenţă dintre ei şi cei care se supraestimează, este că cedează foarte rapid în favoarea celorlalţi. E o luptă interioară pe care o duc cu ei înşişi, bazată pe nişte credinţe ireale sau idei preconcepute, eronate. Totul se întâmplă într-o lume creată de ei, ruptă de realitate, undeva în imaginaţia lor bogată.

Cei care se supraestimează sunt cei mai predispuşi la dezamăgiri. Asta fiindcă au senzaţia şi cred cu tărie că ei sunt unici, că sunt incomensurabili, incomparabili – cei mai cei dintre cei, până în momentul adevărului, când li se dovedeşte contrariul (că tot ziceam că sunt predispuşi la dezamăgiri). În acelaşi timp, iubesc, adoră să fie în centrul atenţiei. Şi în cazul în care apare cineva care (cred ei) le ameninţă statutul de “buricul pământului”, se comportă ca ursoaica ce îşi protejează puii. Oamenii din această categorie, cei care se cred “arhisuperiori”, sunt mereu pregătiţi de luptă, viaţa lor se rezumă la o infinită concurenţă. Mereu vor crede că ceilalţi le sunt rivali şi că vor să le ia locul – de aici şi o caracteristică foarte importantă, paranoia. Plus grandomanie.

Ideea este că această concurenţă, în cazul ambelor categorii de mai sus, este una pur imaginară, alimentată cu doze impresionante de subiectivism şi, în funcţie de caz, respect de sine inexistent sau copleşitor. Cert e că atât cei care se subestimează, cât şi cei care se supraestimează, nu au abilitatea de a gândi, de a judeca lucrurile la rece, din mai multe perspective, iar cuvântul care îmi vine în minte după ce am scris ultima frază este: prostie. Nu mă întrebaţi de ce…

Aşadar, ca să înţelegi, tu, dragă şi distinsă domnişoară, că acest post îţi este dedicat în totalitate, după ce îl vei citi în zadar, n-ai să înţelegi nimic, fiindcă, uite, tocmai ţi-am jignit superioritatea de mahala. Dar, aştept cu nerăbdare să mă suni şi să mergem la o cafea, unde, promit solemn că îmi voi acorda tot timpul din lume, doar ca să îţi explic că toate frustrările tale se manifestă DOAR în capul tău, DOAR în imaginaţia ta.

LE – Am uitat să îţi dau un sfat: nu-i frumos, distinsă domnişoară, să-i tragi pe toţi în căcatul şi frustrările tale. Numa’ zic.