Blog personal - Mihai Grigorescu | Liceu, aceeaşi poveste
16220
post-template-default,single,single-post,postid-16220,single-format-standard,ajax_fade,page_not_loaded,,qode-title-hidden,qode-theme-ver-9.2,wpb-js-composer js-comp-ver-4.11.2.1,vc_responsive
Liceu

Liceu, aceeaşi poveste

Unii reuşesc şi pleacă, din comuna natală, spre oraşele mai mari. Au aspiraţii înalte. Trec anii de liceu cât ai bate din palme. Referate copiate de pe net, downloadate de pe tot felul de site-uri care mai de cae mai deştepte. Nu au destulă imaginaţie nici măcar cât să umple jumătate de foaie A4 cu ideile lor. Uşor, uşor vine bacalaureatul. Bagă uşor banuţul în ziar, supraveghetorul se uită pe tavan, iar el copiază din nou. Practic, toată viaţa sa a fost un copy-paste. El este viitorul României. Posibil să ajungă în parlament şi de ce nu preşedinte. În orice caz, el este cel care va reprezenta România oriunde va merge. Este elevul modern şi omul de afaceri de mâine.

Asta este tărişoara noastră, codaşa Uniunii Europene atunci când vine vorba de cititul unei cărţi. Oare, eroul nostru dacă avea o educaţie de acasă, un învăţător mai de Doamne-ajută şi profesori care să-şi dea silinţa să-l înduplece să-i placă şcoala şi fiecare materie în parte, mai avea nevoie să copieze? Oare cum ar fi decurs viaţa sa.

Cred, cu tărie, că părintele este stâlpul principal din viaţa copilului. El trebuie să fie cel care trebuie să-i introducă în viaţă, pe rând, cartea, educaţia, bunul simţ şi cititul. De ce cititul? Pentru că atunci când o poveste îi este citită, imaginaţia sa capătă proporţii uriaşe, iar mintea începe să funcţioneze. În caz contrar, va fluiera după fete pe stradă, că atât îl duce capul şi aşa l-a învăţat ta-su. Dar cum ar fi fost ca măcar seara, înainte de culcare, să-i fi citit o mică povestioară din care fi şi învăţat câte ceva?