Blog personal - Mihai Grigorescu | V-am zis?
15814
post-template-default,single,single-post,postid-15814,single-format-standard,ajax_fade,page_not_loaded,,qode-title-hidden,qode-theme-ver-9.2,wpb-js-composer js-comp-ver-4.11.2.1,vc_responsive
lucruri despre mine

V-am zis?

… că încercarea mea de a mă lăsa de ţigări, pe care am anunţat-o în mod oficial, cu surle şi trâmbiţe aici pe blog, a eşuat? La început fumam câte o ţigară pe zi, apoi două, apoi 4… apoi un pachet. Da-i bine, că măcar nu-mi mai vine să fumez două pachete pe zi, cum fumam înainte… Îi bine pe dracu’! M-oi lăsa eu de ele cândva. Sper.

… că de ceva timp tremur incontrolabil? M-am gândit la cauze: cafea, ţigări, ceai negru, ţigări, nedormit sau poate sunt emotivă. Poate stresată. În orice caz, când mi se întâmplă asta simt că-mi sare inima din piept. M-am dus la doctor, i-am zis care-i baiul, m-a pipăit puţin în zona pieptului, s-a uitat la mine şi a exclamat “Ptiu! Să nu te deochi de sănătoasă ce eşti!” şi mi-a prescris tablete cu magneziu, de la care tremur parcă şi mai tare, dar măcar mă simt high şi-s foarte calmă şi pozitivă. Ce să-i faci, doctorii români buni s-au dus peste hotare la muncă. Îi înţeleg!

… că a crescut inima în mine de bucurie când cineva mi-a zis că NU sunt piţipoancă? Never in my life! Apoi am auzit asta tot mai des, încât m-am săturat. M-am enervat într-o zi şi m-am deghizat într-o piţipoancă. Nu mi-a ieşit.

… că dimineaţa sunt incredibil de enervantă şi încruntată? Fără vreun motiv anume. Când lucram în Grecia eram teroarea dimineţii pentru ceilalţi. Le venea să nu se trezească, decât să stea să mă suporte pe mine până plecam la lucru.

… că mi se reproşează des că-s una în online şi alta în offline? Mă repet: vi se pare! E doar o chestiune de timp până cunosc mai bine omul şi încep să mă deschid. Până atunci stau, tac şi observ.

… să evitaţi să vă aflaţi cu încă 4 persoane de sex feminin în aceeaşi maşină, mai ales dacă dumneata eşti şoferul? Doamne, nu-ţi doresc! O să se comnporte ca la shopping: hai la cafeneaua aia, ba nu, hai la cafeneaua aialaltă! Când ajungi pe strada cu locaţia la care (prin nu ştiu ce minune) au căzut toate de acord comun, e imposibil ca una dintre ele să nu îşi amintească de o altă cafenea care se află în celălalt capăt de oraş. Şi execuţi, că oricum deja te-au terminat psihic şi n-ai ce să faci.

… că-s mândră că fac voluntariat într-o organizaţie antidrog?

Nu v-am zis?
Na, (nu neapărat că v-ar interesa, dar) acum ştiţi!