Blog personal - Mihai Grigorescu | Vreau si eu un loc de munca…
15545
post-template-default,single,single-post,postid-15545,single-format-standard,ajax_fade,page_not_loaded,,qode-title-hidden,qode-theme-ver-9.2,wpb-js-composer js-comp-ver-4.11.2.1,vc_responsive

Vreau si eu un loc de munca…

Acum câteva săptămâni departamentul tehnic de pe zona […] de la Receseu a avut de-a face cu unul dintre cei mai recalcitranți clienți din câți au existat vreodată.

Atât de recalcitrant că, indiferent cine ce ar fi făcut, omul nu era mulțumit neam. Ba se vedea cu purici, ba nu avea sonor bun, ba cablul atârna urât de perete, ba era prea scurt, ba era prea lung, toate erau nepotrivite pentru băcsai.
Cea mai rea parte însă abia avea să vină. Fumurile de aristocrat ale mușteriului erau în contradicție totală cu casa în care trăia: un jeg de apartament în care puțea de mureai și în care își dăduseră întâlnire vreo jumătate din câinii vagabonzi din cartier. Cu toate astea, omul țipa sus și tare că își cunoaște drepturile și că trebie să i se rezolve problema.

La sediu, colegii vorbeau între ei:

– Băi oameni buni, ce ne facem cu ăsta mânca-v-aș? Ne-a omorât pe toți cu reclamații! Și nu mai are nimeni curaj să se ducă la el.
– Hai mă că se duce cine e pe zona aia și gata, spuse supervizorul zonal.
– Șefu’, cu tot respectul, eu la ăla în casă nu mă duc. Am borât tot ce-am avut în mine ultima oară, plus că e incredibil de fițos, zici că lumea e a lui nu alta. Îmi pare rău, zise responsabilul de pe zona respectivă.
– Atunci cine să se ducă mă? Ați înnebunit cu toții ? Nu mai am pe nimeni! țipă omul îngrijorat.

Din spatele sălii se aude o voce ușor iritată, cunoscută de toată lumea:

– Mă duc eu mă băieți.

Oamenii s-au întors toți ca la un semn. Era Alioja.
– Mă ocup eu de el. Dați-mi adresa și spuneți-mi ce vreți să beți diseară.
– Păi cum mă, tot tu faci cinste?
– Nu eu. El. Abonatul.
În momentul următor toți erau pe jos, râzând cu necredință.
– Bă Alioja, uite cum facem, spune supervizorul. Pentru fiecare sticlă ce o aduci tu de la idiotul ăla, noi îți dăm FIECARE la fel.
– Bine, așa să fie. Și a plecat.

Ajuns la locația cu pricina, Alioja bătu la ușa omului și imediat se deschise o ușă din lemn mâncat de vreme. Imediat cum s-a deschis ușa o duhoare de cadavru a venit dinăuntru, făcându-l pe colegul cu care venise Alioja să alerge până la ghenă, unde a vomitat tot ce mâncase.
Alioja însă avea stomc tare, de meltean. Intră în casă cu pași hotărâți, după care întrebă:

– Care este problema aici domnule?
Omul, un slăbănog cu ochi mici, nespălat de vreo 6 luni, îi aruncă:
– În primul rând îmi cereți voie să intrați la mine în casă cât timp este casa mea. În al doilea rân…
– Domne’ stați un pic…încercă Alioja să explice.
– Stau că nu fug nicăieri. În al doilea rând, dacă nu îmi rezolvați problema mai repede, conform contractului o să vă fac reclamație la OPC. Așa că hai mai repede.

Alioja, plin de spume. Cu vena de lângă tâmpla stângă zbătându-i-se sălbatic, spuse:

– Și problema care e?
– Domnule, eu vreau să văd totul sticlă. Vreau un serviciu de calitate, și nu înțeleg de ce am purici. Așa că vă rog să vă apucați de treabă.
– Bine, o să încercăm să…
– Nu o să încercați nimic domnule. Îmi rezolvați problema sau nu plecați nicăieri. Contractul meu e clar.

Auzind acestea, Alioja se lăsă stăpânit de calmul binecunoscut ce anunța furtuna. Îl întrebă pe client:
– Îmi auceți și mie contractul ăla?
– Sigur, spuse clientul sfidător.
Pleacă și aduce contractul, după care i-l înmână lui Alioja.
– Acesta este documentul prin care voi sunteți obligați să…stai domnule ce faci ???!?!

În timp ce omul vorbea, Alioja rupea contractul în bucăți mici.
– Gata, nu mai aveți contract cu noi. Colegu’, taie-i cablul omului și hai să ne apucăm de dezinstalat.
Colegul care tocmai vomase se uita uimit la Alioja. Nefiind în stare să pună întrebări, se apucă să taie cablul de pe hol și să desfacă legăturile. Clientul era exasperat:
– Nu puteți să faceți așa ceva!! Nu se poate!!! Chem Poliția!!
– Ba chiar te rog, zice Alioja calm. Și să le arăți contractul pe care îl ai cu noi, da?
Omul s-a înverzit la față.

– Domnule, așa ceva nu se poate!!! strigă năturosu’.
– Nu serios??? Ia priviți numai! zice Alioja în timp ce dădea de zor din mâini fără să îl privească.
– Domnule vă rog, stați un pic, vă rog…fac orice….
– Faci orice? Dar când au venit atâția la tine nu ai știut să te porți frumos? Ei erau proști și tu ăla deștept?
– Îmi pare rău…
– Doamne ajută!
– Domnule vă rog!!!!!

Alioja se opri pentru un moment și reflectă.

– …Bine. Îți punem cablul înapoi. Dar trebuie să îl plătiți.
– Cuuum ? Păci cum domnule…
– Hai mai departe cu tăiatul! strigă Alioja la coleg.
– Gata, gata!!! Opriți-vă domnule, vă rog! Gata! Îl plătesc… nici o problemă.
– Domnule, știți…asta e doar prima parte oricum, zice Alioja. Vedeți, e cam complicat cu instalarea acum… cu mine mai e cum e, dar colegu’ se simte foarte rău și ar trebui să revenim mâine…
– Mâine??? Omul se făcuse pământiu. Haideți vă rog, vem grijă și de coleg. Ce-i trebuie?
– 2 beri. La fiecare, zice Alioja.
– S-a făcut, zice omul amărât.

În 15 minute erau gata. Cu berile în mână, Alioja și colegul lui erau gata de plecare. Alioja însă se întoarse și îi spuse clientului:

– Acu’ e rândul meu:
1. Dacă mai aud reclamații de la adresa asta rămâi fără cablu pentru totdeauna.
2. Dacă vrei serviciu du-te la forțele de muncă și dacă nu mai vrei purici atunci spală-te bă în p#%a mea!

Înapoi la sediu, oamenii au rămas șocați, dar colegul cu stomacul sensibil fusese martor la toate. Oricum, toată lumea știe că în cazul lui Alioja, orice e posibil.